Din punct de vedere medical, egiptenii considerau ca omul se naste sanatos. Bolile apar din cauza unui mediu de viata poluat, a unei planete ce nu pastreaza legatura cu divinitatea. Egiptenii considerau ca ei, desi erau foarte dezvoltati, nu aveau suficienta cultura sa inteleaga divinitatea. Conform credintelor egiptene, organismul uman se imbolnaveste din cauza unor factori externi, dar si a unor factori interni. Alimentatia era considerata vitala pentru sanatate, abuzul de hrana sau infometarea produceau aceleasi daune organismului. Daca hrana nu este bine digerata in stomac, se instaleaza procesele de putrefactie, fenomen ce poate duce la deces. Ca factori externi, mai sunt enumerati aerul poluat, viermii care se transmit de la animale spre orice si produc infectii, insectele care fac schimburi de sange intre diferite specii.

In civilizatia egipteana femeile nasteau stand pe vine, ghemuite pe doua caramizi, sustinute de o alta femeie care tinea mainile pe genunchii femeii insarcinate, sustinand-o. Femeile alaptau copiii pana la varsta de trei ani. Pentru fertilitate si pentru sanatatea viitorului prunc se foloseau extracte din diverse plante amestecate cu grasime de crocodil si suc de salcam, care si in prezent si-au dovedit capacitatile terapeutice. Aceasta formula, care contine insa si alte adaosuri de plante, are efecte potentatoare pentru ambele sexe.

Datele principale despre starea de sanatate a unei persoane proveneau din observarea mobilitatii gatului. In cazul in care mobilitatea era redusa, medicii incepeau sa faca analize, intrucat era primul semn ca pacientul avea o afectiune.

Tot egiptenii au dovedit ca sunt printre primele civilizatii care detin tehnica imbalsamarii, proceduri inegalabile pana in prezent ca si metoda de conservare a corpului uman. Medicii egipteni cunosteau si notiuni de chirurgie, au efectuat operatii cu succes si au tratat multiple plagi de nenumarate ori. Ranile erau cusute cu ac si ata, folosind tehnici speciale. In prima zi dupa coasere, rana se tinea acoperita cu carne de animal cu scopul de a preveni sangerarile. Carnea de origine animala, in contact cu cea a fiintei umane, are efect coagulant.

Ca si bandaje, egiptenii foloseau fese din fibre vegetale, precum si plante medicinale pentru tratament si vindecare rapida. In tratamentul sistemului osos se foloseau, pentru prepararea gipsului, mierea de albine combinata cu ceara de copaci; amestecul se usca si mentinea osul fracturat imobilizat pana la vindecare.  Mierea era des folosita de egipteni, intrucat are unele calitati: absoarbe apa, usuca ranile, distruge microorganismele, stimuleaza productia de leucocite si anticorpi. In cazul infectiilor, egiptenii utilizau diverse amestecuri din plante cu efect antibiotic, insa obligatoriu cu mucegai de grau. Tehnica va fi preluata si de europeni mai tarziu, insa incomplet intrucat, pentru a cunoaste toate secretele medicinei egiptene, este necesar sa traiesti in Egipt. Ca si antiseptic, egiptenii foloseau tamaia, vinul de curmale, terpentina si ceaiul de salcam.

Amestecurile din plante cu efecte halucinogene si analgezice erau folosite ca anestezic in cazurile mai dificile. Pentru cazurile mai usoare se foloseau preparate din plante medicinale si tehnici de acupunctura. In operatiile de amputare a membrelor era utilizat ca anestezic un amestec din apa si otet, la care se adauga pulbere de marmura. Amestecul declansa o reactie chimica din care se degaja un gaz care criogeniza rana. Prin urmare, egiptenii au fost primii care au descoperit criogenia si cunosteau aceste proceduri.

Egiptenii isi procurau din adancurile pamantului metarialele necesare pentru confectionarea instrumentelor medicale: intrau in pesteri, ajungeau aproape de lava, luau metalul si isi pregateau diverse instrumente, inclusiv pe cele medicale. Stiau ca arderea unei rani cu metal incins opreste hemoragia. In traumatologie foloseau diverse tije pentru imobilizare, fabricate din materiale diverse. In sarcofagul arhitectului Ipudji, din anul 1300 i.e.n., s-au descoperit desene cu asezarea oaselor in jurul acestor tije produse de catre egipteni. Tot din aceasta perioada dateaza o mumie cu suruburi folosite in procesul de fixare si reconstructie a oaselor fracturate.

Pentru tratamentul arsurilor, erau invelite zonele afectate cu piele de oaie. Inainte de invelire, persoana era dezinfectata cu lapte de capra, plante si frunze de salcam. Bandajele erau schimbate timp de aproximativ 14 zile. Dupa 14 zile, ranile erau vindecate complet, fara cicatrici.

Pentru tratamentul tusei, se faceau inhalatii cu miere, iaurt, lapte de capra, castane si samburi de curmale macinate.

Pentru migrene si dureri de cap mari, se pregateau plante in care se amesteca pulbere de pisica de mare (preparat din tesut uscat si macinat). Efectul era spectaculos. In cazul durerilor de urechi se folosea suc cald de ceapa.

Sistemul medical egiptean era organizat, exista o ierarhie clara: medicii erau numiti met-seni, denumire din care deriva si cuvantul medicina. Simbolul medicilor era bisturiul, trusa cu medicamente si omul sezand. In istoria medicinei egiptene au existat si femei care s-au remarcat in activitatea medicala. Prima femeie medic celebra este Peseshet din dinastia a sasea.  Cei mai numerosi erau medicii generalisti, cei care tratau poporul in mine si pe vapoare. Specializarile se faceau in toate ramurile medicinei, iar specialistii interveneau daca medicii in medicina generala nu faceau fata. Medicii care aveau rang superior pregateau si tratau stomatologic bolnavii. Medicii erau ajutati de bandajisti (aceasta meserie este mentionata concret in papirusuri). Se presupune ca in aceasta categorie erau incadrate si surorile medicale si tot ce inseamna acum personal cu pregatire medie in medicina. Egiptenii gestionau productia de plante si produsele din plante, stiinta ce are ca si corespondent farmacologia din epoca moderna.

In papirusurile ce poarta numele descoperitorilor lor (Ebers, Edwin-Smith, Hahun) si in papirusul din Berlin se descriu afectiuni ORL si tratamente din anul 1.300 i.e.n. Codul medicilor egipteni a fost tradus din cele 6 carti de papirusuri de catre grecul Hermes, medic si el. Egiptenii descriau pulsatiile cerebrale si creierul cu lux de amanunte. Materialul acesta este descris si in papirusul Edwin-Smith, cu 1.200 de ani inainte de vremea lui Hipocrate. A fost dezbatuta si ipoteza ca Hipocrate a invatat medicina de la egipteni in Egipt, dar intr-o epoca mai tarzie decat cea a descoperirilor colosale ale egiptenilor.

n papirusul lui Ebers se vorbeste despre circulatia sangvina, cu mii de ani inaintea lui William Harvey (sec XVI). Este descrisa si metoda percutiilor craniene cu 30 de secole inainte de Leopold Auenbrugger (sec. XVII).  Aceasta este singura carte hermetica descoperita vreodata. Grecul Kliment pomeneste in cartile sale despre existenta celor 42 de carti hermetice, dar care sunt ascunse de ochiul publicului, fiind scrise de insusi Imhotep. Printre acestea este si cartea mortilor, scrisa tot de Imhotep. Imhotep este cunoscut in medicina egipteana pentru descoperirile sale, numit si medicul vietii tuturor. Imhotep avea ca indatorire mentinerea starii de sanatate a faraonului si nu se stie cand s-a nascut sau cand a murit. A fost ridicata si o piramida zeilor egipteni cu denumirea lui Imhotep.